Cu Ada Demirgian m-am întâlnit prima oară în 2011. În acel an intrasem și eu pe nișa bloggerilor de parenting. Ea era deja acolo de 6 ani. Ne-am întâlnit la evenimente, ne-am citit, ne-am comentat la articole și nu voi uita niciodată vorba aceea bună și caldă spusă într-un moment dificil din viața mea. De doi ani, Ada s-a mutat împreună cu familia în Canada. Ea ne spune cum arăta comunitatea de bloggeri părinți în urmă cu mai bine de 10 ani și ce se întâmplă acum cu blogul său.
Cine este Ada Demirgian?
Ada Demirgian: Mama Irinei și a Liei, soția lui Laur, stăpâna lui KJJ și deținătoare de Fish and Chips. Om de radio, autor de cărți pentru copii, traducător, vocea de la Ora de Poveste.
Cum se numește blogul tău și când ai început această călătorie?
Ada Demirgian: Blogul meu se numește
În joacă și a început în 2005 sub denumirea „Primele o mie și una de nopți” pe liternet.ro. Din 2006 a funcționat pe platforma blogspot și din 2009 pe domeniul propriu.
Cum era nișa de bloggeri părinți în 2007? Ce schimbări ai remarcat de-a lungul timpului?
Ada Demirgian: Nu știu exact de ce ați ales 2007 ca an de referință. Când am început eu să scriu „Primele o mie și una de nopți” nu se prea scria despre copii. Nici nu erau așa de multe bloguri în limba română, dacă stau să scotocesc prin memorie, cred că pot aminti de Gramo’s World și de blogul Siminei Bădică. Probabil acestea au fost printre primele.
Apoi au apărut și alții. Cred că Mara Wagner, Bogdana Dobre și Laura Frunză au fost în primul eșalon. Ne era ușor să ne împrietenim, făceam rapid schimb de linkuri, comentam des unii la alții. Ne știam de pe forumuri, ne vedeam la evenimente la care participam pur și simplu nu eram oaspeți de onoare, ieșeam cu copiii, făceam schimb de hăinuțe. Ne-am ajutat mult între noi. Vorbeam mai des la începuturile noastre.
Apoi a fost valul evenimentelor pentru bloggeri la care eram invitate cam aceleași persoane și încet-încet, au apărut agențiile, persoanele din PR și ceilalți actori care au încercat să profesionalizeze un pic meseria de blogger de parenting. Cred că mai e mult de lucru pe partea asta, în România încă suntem în faza de prim contact exprimat astfel: „ Bună, Ada, mă cheamă X, lucrez la firma de PR Y, ne place foarte tare blogul tău. Aș avea nevoie de adresa ta ca să-ți trimit o surpriză de la un client…”. De fiecare dată mă pufnește râsul când îmi dau seama că dacă mi-ar citi cu adevărat blogul (eh, cine mai citește bloguri) ar ști că nu mai sunt în România de doi ani și jumătate.
Care a fost cea mai frumoasă perioadă pentru tine ca blogger?
Ada Demirgian: Cred că acum e cea mai frumoasă perioadă, pentru că sunt suficient de departe ca să nu mai contez pentru campaniile de PR și am un copil încă destul de mic despre care să scriu, fără să mai trec prin mommy wars pe temele eterne (naștere, alăptare, diversificare, homeschooling). În plus, având și poveștile despre imigrare, am trecut un pic pe altă nișă, poate ceva mai sensibilă și mai romantică decât cea de parenting.
Povestește-ne o întâmplare prin care ți-a fost greu să treci, ca blogger.
Ada Demirgian: Am trecut prin câteva linșaje virtuale, de care îmi aduc aminte cu foarte puțină plăcere. E rău să fii pus la zid, chiar pe nedrept, să te trezești că reputația pe care ai construit-o cu greu se duce pe apa Sâmbetei rapid. Dar am ținut piept cu același ton egal cu care am moderat forumuri, încercând să argumentez rațional pe cât posibil. Când am observat că vorbesc singură, m-am retras din discuții. Cred că unul din cele mai mari pericole atunci când scrii despre tine și ai tăi e expunerea de care te “bucuri” și care se poate întoarce împotriva ta, foarte ușor.
Ce ți-a adus bloggingul? Cum ai crescut ca om datorită blogului?
Ada Demirgian: Foarte multă disciplină. A fost o vreme în care scriam zilnic și postam la ore fixe, încercam să urmez rețete de succes ale unor bloggeri străini, ofeream informații de interes general nu neapărat exclusiv personal, promovam produse în care credeam și evenimente la care participam cu plăcere. Acum am depășit etapa informativa, mă rezum la experiențe personale, amintiri și „a-ha! moments.” Dar mi-am apropiat un public relativ fidel, sunt oameni care mă citesc de 12 ani și încă mai trec pe la mine pe site, chiar dacă acum nu mai scriu zilnic, și-mi spun că încă le face plăcere să mă citească. Pentru mine e suficient.
Ce le-ai spune blogerilor care sunt la început de drum?
Ada Demirgian: Le-aș sugera să fie foarte atenți și să-și impună filtre, să nu se dezbrace cu totul în scrisul public, chiar dacă ideea în sine e seducătoare. Să se întrebe întotdeauna dacă e adevărat ce scriu? E folositor? Inspiră pe cineva? E necesar? Rănește? Se poate întoarce împotriva lor la un moment dat?
Acum câțiva ani te-ai mutat în Canada. Ce s-a întâmplat cu blogul? Cât de des/rar scrii acum, despre ce?
Ada Demirgian: Blogul e tot acolo. Scriu ori de câte ori simt nevoia să scriu, uneori mai des, alteori doar de câteva ori pe lună. Scriu în continuare ca să nu uit cum cresc copiii mei și scriu despre viața de imigrant, scot la lumină și părțile frumoase dar și cele pe care și le asumă mai puțini. E complicat să recunoști că nu e ca în filme și să îți asumi că n-ai reușit cât ai bate din palme. E un exercițiu de umilință și de sinceritate. Sper din tot sufletul că prin ceea ce scriu le dau de gândit celor ce intenționează să își ia lumea în cap. Nu sfătuiesc pe nimeni nici să plece, nici să stea pe loc, povestesc doar ce mi se întâmplă, atunci când întâmplarea mi se pare relevantă și pentru alții.
Înainte să pleci erai prezentă la diferite evenimente ale comunității de mame blogger. Mai ții legătura cu comunitatea?
Ada Demirgian: Da, sunt foarte la curent cu tot ce se întâmplă în țară, pentru că încă primesc invitații la filme, spectacole și evenimente de la persoane din agenții care nu știu că am plecat din România. Nu mă supăr, e flatant să știu că încă sunt pe liste și uneori chiar regret sincer că nu pot ajunge. Cel mai rău mi-e necaz că acum, când România mea se trezește, eu sunt departe și nu pot face mare lucru. Aș fi fost acolo, în piață, eu și ai mei, cu tot cu cățeii noștri de pluș.
Ce bloguri din această nișă (mai) citești?
Ada Demirgian: Îmi place să le urmăresc în continuare pe Mara Wagner, pe Ioana Stăncescu și pe Laura Frunză. Mi se par savuroase și amuzante. Știindu-le și copiii, e ca și cum aș primi scrisori de acasă.
Text: Ana Nicolescu
