Digital Romanian Parents: Laura Frunză, blogger din 2008  

Digital Romanian Parents: Laura Frunză, blogger din 2008  

Începem Digital Romanian Parents, o campanie menită să îi prezinte pe bloggerii români din grupul Digital Parents Talks. Ei sunt peste 350. Așadar avem treabă. Scopul campaniei este să adune informații despre toți bloggerii părinți într-un singur loc, pe blogul Parenting PR.

Astăzi vorbim cu Laura Frunză, unul dintre bloggerii promotori ai nișei de parenting din România. Aflați cum a decurs drumul său prin blogosferă, despre ce scrie și care este cel mai mare obstacol din viața de blogger, din perspectiva ei.

Cine este Laura Frunză?

Laura Frunză: Sunt un om obişnuit. Am doi copii, traduc cărţi, îmi place să lucrez cu mâinile şi să scriu poveşti, cel mai mare defect al meu e lipsa de răbdare şi faptul că sunt o adevărată fiică a lui Ştefan cel Mare: iute la mânie şi degrabă vărsătoare de sânge. Metaforic, desigur. Printre calităţi aş număra faptul că sunt destul de tolerantă, îmi iert mereu prietenii, am destul de mult tact şi încerc să ajut oamenii, uneori chiar peste puterile mele. Despre lucrurile astea nu cred că veţi citi pe blogul meu, o să vă spun mai departe în interviu de ce.

Cum se numește blogul tău, când l-ai lansat și despre ce scrii?

Laura Frunză: Blogul meu se numeşte Idei pentru părinţi şi copii, l-am lansat în august 2008 ca un blog de reţete şi idei practice pentru casă. Scriam şi înainte pe altă platformă şi sora mea mi-a zis că ar trebui să-mi fac un blog, ea tocmai îşi deschisese unul şi era încântată. Am publicat reţete cu poze îngrozitoare dar feedbackul cititorilor era bun, aşa că am continuat. La vremea aceea nu voia nimeni poze artistice cu mâncarea, voiau reţete simple şi accesibile. Apoi restul a venit treptat, am început să povestesc despre Eliza, să fac recenzii de cărţi, de produse şi servicii pe care le consideram utile, să mă implic în cât mai multe activităţi, să abordez subiecte legate de copii. Am încercat să nu dau sfaturi cu privire la creşterea copiilor ci, mai degrabă, să mă sfătuiesc eu cu cititorii, să aflu ce e mai bine de făcut.

Cum a început incursiunea ta în blogosferă? De ce ai ales să te expui public online?

Laura Frunză: Cum ziceam, am deschis blogul în joacă. Nici măcar nu povesteam foarte multe despre mine şi Eliza la acel moment. Şi chiar când am început să povestesc despre ea o făceam destul de discret şi am descoperit, cu uimire, că articolele anuale despre dezvoltarea Elizei erau cele mai citite de pe blog. Acum Eliza e mare şi povestesc despre ea din ce în ce mai puţin pentru că deja mă citesc părinţi de la şcoală sau doamna învăţătoare şi nu aş vrea să expun public ce probleme avem. Despre viaţa mea personală nu am vorbit niciodată. Nu mi-am expus problemele de cuplu şi foarte rar sentimentele sau frământările personale. Am un articol, publicat anul acesta, despre viaţa de femeie divorţată şi unul mai vechi în care am răbufnit şi am povestit cât de grea era viaţa mea la acel moment (eram singură cu Eliza şi o duceam extrem de greu dpdv financiar). Dar n-o să citiţi niciodată la mine articole despre relaţia cu fostul sau cu actualul soţ sau despre viaţa mea intimă, oricât trafic ar aduce. Părerea mea e că relaţia de cuplu nu trebuie expusă pe blog, indiferent că e bună sau rea. Unele lucruri chiar trebuie să rămână doar în budoarul propriu, nu să fie disecate şi judecate de toată lumea la drumul mare.

Ce aveau în comun primele tale articole cu cele de acum? Dar diferit?

Laura Frunză: Au în comun linia pe care am mers, în special cele cu reţete şi activităţi practice. De asemenea, articolele din categoria „Mă revolt” au păstrat tonul de revoluţionar exaltat. Încerc să mă potolesc, să nu mai postez în categoria aceea şi să merg mai degrabă pe o linie pozitivă. Ce e foarte diferit de atunci e faptul că în 2009 puteam să scriu pe blog despre orice brand doream şi să menţionez în reţete ce marcă de ingrediente folosesc iar acum nu mai pot face asta pentru că sare lumea imediat că e reclamă. Eu mai încalc regula asta, ce-i drept, şi mai scriu ce produse folosesc, dar faptul că sunt bloggeri care nu marchează în niciun fel publicitatea i-a făcut pe cititori să nu mai aibă încredere în noi. Eu, mai nou, marchez cu P toate articolele plătite şi cu tag-ul „publicitate” articolele scrise pe barter. Nu am făcut asta dintotdeauna, însă mai mereu am menţionat că sunt produse primite pentru a fi prezentate pe blog sau era clar din articol că am primit o recompensă pentru ele.

Cum era blogosfera de parenting atunci când ți-ai lansat blogul? Cum o vezi pe cea de acum?

Laura Frunză: Nu prea erau bloguri sau nu erau atât de vizibile. Eu citeam un singur blog real de parenting, care s-a şi închis între timp (Treibădică al Siminei Bădică). Apoi s-au creat sau au devenit vizibile din ce în ce mai multe bloguri. Citeam cu mult interes experienţele celorlalte mame, bătăliile mamelor încă nu se mutaseră de pe forumuri pe bloguri şi blogosfera de parenting era una paşnică şi frumoasă, chiar dacă nu eram o comunitate ca acum.

Acum suntem o comunitate, ce-i drept, dar bătăliile pe diverse teme sunt obositoare. Se comentează mult şi agresiv, lucru care te face să nu mai scrii ce gândeşti cu adevărat. Se şi scrie mult şi agresiv, nu doar se comentează. În plus, blogosfera de parenting s-a împărţit cumva: blogurile mamelor obişnuite (mai vechi sau mai noi) şi blogurile vedetelor mame (în general foste generaliste, dar şi bloguri proaspăt create) care au o vizibilitate şi o influenţă foarte mare şi care ştiu exact ce să scrie ca să aibă trafic şi să obţină campanii. După 8 ani şi jumătate de blogosferă eu tot nu mă pot convinge să scriu articole în stilul în care se scrie acum, cu scop declarat de a deveni viral, sau să postez articolele în 60 de grupuri, pentru a avea cifrele potrivite. Încerc, pe cât posibil, să fiu cinstită cu cititorii mei, să nu rumeg aceleaşi şi aceleaşi subiecte şi să fiu cât mai transparentă în ceea ce scriu.

Care este cea mai mare realizare/împlinire pe care ai avut-o ca blogger?

Laura Frunză: Cea mai mare împlinire, mai degrabă sufletească, a fost când am fost aleasă pentru o campanie (am fost singurul blogger implicat) deoarece persoana de la agenţie cunoştea activitatea mea şi m-a propus clientului, care m-a şi ales. Am simţit atunci că ceea ce fac eu chiar contează şi chiar se vede undeva şi că nu se iau în calcul mereu numărul de followers, traficul sau clickurile. Uneori contează şi ceea ce faci şi influenţa pe care o ai asupra comunităţii, nu doar cifrele.

Care a fost cel mai mare obstacol din viața de blogger?

Laura Frunză: Cel mai mare obstacol a fost să mă compar cu alţii. Comparându-mă cu alţii am avut doar de pierdut pentru că mereu m-am simţit mai prejos. E un obstacol pe care nu pot spune că l-am depăşit definitiv, mai apare din când în când şi mă opreşte în loc. Încerc să mă educ să trec peste asta dar e dificil. Blogosfera a devenit foarte agresiva, e o adevărată bătaie pe vizibilitate şi bani şi uneori simt că eu nu pot ţine pasul, că sunt prea „cuminte”.

Ce formare ai la bază?

Laura Frunză: Sunt traducător, meserie pe care o şi practic, de altfel. Am peste 50 de cărţi traduse, ele sunt mândria mea. Anul acesta s-au adăugat la ele şi cele două cărţi cu numele meu pe copertă.

Ești full time blogger sau ai și alt job?

Laura Frunză: Am alt job, n-aş putea trăi din blogging. Jobul meu „de zi”, cum îi zic eu, e consultant de resurse umane la o multinaţională. Da, sunt corporatistă, şi una foarte fericită. Nu mă văd antreprenor, nu-mi place să am eu grija salariilor altora, prefer să intru pe data de 7 în cont şi să-mi plătesc ratele din ceva sigur 😀

Ai simțit vreodată că vrei să ieși de pe această nișă? Dacă da, când? În ce circumstanțe?

Laura Frunză: Deoarece eu am un blog cu articole foarte variate, pot scrie practic despre orice. Deci nu am simţit propriu zis nevoia să ies de pe nişă. Însă mărturisesc că uneori mi-am dorit să îmi deschid un blog anonim unde să spun ce gândesc cu adevărat despre unele subiecte pe care evit să le abordez pe blog. Sunt, sau eram, mai degrabă, un om foarte acid şi critic şi uneori simt nevoia să mă descarc. Am şi în draft nişte articole care ar agita apele printre părinţi, cu lucruri spuse verde în faţă, însă le ţin acolo, sunt scrise la nervi şi nu vreau să le public. Cum ziceam şi mai sus, nu scriu pentru trafic, scriu pentru oameni. Şi atunci mă cenzurez destul de mult.

Text: Ana Nicolescu

Lasă un comentariu

*Câmpuri obligatorii Te rugăm să verifici câmpurile obligatorii

*

*