Digital Romanian Parents, Ada Demirgian, blogger din 2005

Digital Romanian Parents, Ada Demirgian, blogger din 2005

Cu Ada Demirgian m-am întâlnit prima oară în 2011. În acel an intrasem și eu pe nișa bloggerilor de parenting. Ea era deja acolo de 6 ani. Ne-am întâlnit la evenimente, ne-am citit, ne-am comentat la articole și nu voi uita niciodată vorba aceea bună și caldă spusă într-un moment provocator din viața mea. De doi ani, Ada s-a mutat împreună cu familia în Canada. Ea ne spune cum arăta comunitatea de bloggeri părinți în urmă cu mai bine de 10 ani și ce se întâmplă acum cu blogul său.

Cine este Ada Demirgian?

Ada Demirgian: Mama Irinei și a Liei, soția lui Laur, stăpâna lui KJJ și deținătoare de Fish and Chips. Om de radio, autor de cărți pentru copii, traducător, vocea de la Ora de Poveste.

Cum se numește blogul tău și când ai început această călătorie?

Ada Demirgian: Blogul meu se numește În joacă și a început în 2005 sub denumirea „Primele o mie și una de nopți” pe liternet.ro. Din 2006 a funcționat pe platforma blogspot și din 2009 pe domeniul propriu.

Cum era nișa de bloggeri părinți în 2007? Ce schimbări ai remarcat de-a lungul timpului?

Ada Demirgian: Nu știu exact de ce ați ales 2007 ca an de referință. Când am început eu să scriu „Primele o mie și una de nopți” nu se prea scria despre copii. Nici nu erau așa de multe bloguri în limba română, dacă stau să scotocesc prin memorie, cred că pot aminti de Gramo’s World și de blogul Siminei Bădică. Probabil acestea au fost printre primele.

Apoi au apărut și alții. Cred că Mara Wagner, Bogdana Dobre și Laura Frunză au fost în primul eșalon. Ne era ușor să ne împrietenim, făceam rapid schimb de linkuri, comentam des unii la alții. Ne știam de pe forumuri, ne vedeam la evenimente la care participam pur și simplu nu eram oaspeți de onoare, ieșeam cu copiii, făceam schimb de hăinuțe. Ne-am ajutat mult între noi. Vorbeam mai des la începuturile noastre.

Apoi a fost valul evenimentelor pentru bloggeri la care eram invitate cam aceleași persoane și încet-încet, au apărut agențiile, persoanele din PR și ceilalți actori care au încercat să profesionalizeze un pic meseria de blogger de parenting. Cred că mai e mult de lucru pe partea asta, în România încă suntem în faza de prim contact exprimat astfel: „ Bună, Ada, mă cheamă X, lucrez la firma de PR Y, ne place foarte tare blogul tău. Aș avea nevoie de adresa ta ca să-ți trimit o surpriză de la un client…”. De fiecare dată mă pufnește râsul când îmi dau seama că dacă mi-ar citi cu adevărat blogul (eh, cine mai citește bloguri) ar ști că nu mai sunt în România de doi ani și jumătate.

Care a fost cea mai frumoasă perioadă pentru tine ca blogger?

Ada Demirgian: Cred că acum e cea mai frumoasă perioadă, pentru că sunt suficient de departe ca să nu mai contez pentru campaniile de PR și am un copil încă destul de mic despre care să scriu, fără să mai trec prin mommy wars pe temele eterne (naștere, alăptare, diversificare, homeschooling). În plus, având și poveștile despre imigrare, am trecut un pic pe altă nișă, poate ceva mai sensibilă și mai romantică decât cea de parenting.

Povestește-ne o întâmplare prin care ți-a fost greu să treci, ca blogger.

Ada Demirgian: Am trecut prin câteva linșaje virtuale, de care îmi aduc aminte cu foarte puțină plăcere. E rău să fii pus la zid, chiar pe nedrept, să te trezești că reputația pe care ai construit-o cu greu se duce pe apa Sâmbetei rapid. Dar am ținut piept cu același ton egal cu care am moderat forumuri, încercând să argumentez rațional pe cât posibil. Când am observat că vorbesc singură, m-am retras din discuții. Cred că unul din cele mai mari pericole atunci când scrii despre tine și ai tăi e expunerea de care te “bucuri” și care se poate întoarce împotriva ta, foarte ușor.

Ce ți-a adus bloggingul? Cum ai crescut ca om datorită blogului?

Ada Demirgian: Foarte multă disciplină. A fost o vreme în care scriam zilnic și postam la ore fixe, încercam să urmez rețete de succes ale unor bloggeri străini, ofeream informații de interes general nu neapărat exclusiv personal, promovam produse în care credeam și evenimente la care participam cu plăcere. Acum am depășit etapa informativa, mă rezum la experiențe personale, amintiri și „a-ha! moments.” Dar mi-am apropiat un public relativ fidel, sunt oameni care mă citesc de 12 ani și încă mai trec pe la mine pe site, chiar dacă acum nu mai scriu zilnic, și-mi spun că încă le face plăcere să mă citească. Pentru mine e suficient.

Ce le-ai spune blogerilor care sunt la început de drum?

Ada Demirgian: Le-aș sugera să fie foarte atenți și să-și impună filtre, să nu se dezbrace cu totul în scrisul public, chiar dacă ideea în sine e seducătoare. Să se întrebe întotdeauna dacă e adevărat ce scriu? E folositor? Inspiră pe cineva? E necesar? Rănește? Se poate întoarce împotriva lor la un moment dat?

Acum câțiva ani te-ai  mutat în Canada. Ce s-a întâmplat cu blogul? Cât de des/rar scrii acum, despre ce?  

Ada Demirgian: Blogul e tot acolo. Scriu ori de câte ori simt nevoia să scriu, uneori mai des, alteori doar de câteva ori pe lună. Scriu în continuare ca să nu uit cum cresc copiii mei și scriu despre viața de imigrant, scot la lumină și părțile frumoase dar și cele pe care și le asumă mai puțini. E complicat să recunoști că nu e ca în filme și să îți asumi că n-ai reușit cât ai bate din palme. E un exercițiu de umilință și de sinceritate. Sper din tot sufletul că prin ceea ce scriu le dau de gândit celor ce intenționează să își ia lumea în cap. Nu sfătuiesc pe nimeni nici să plece, nici să stea pe loc, povestesc doar ce mi se întâmplă, atunci când întâmplarea mi se pare relevantă și pentru alții.

Înainte să pleci erai prezentă la diferite evenimente ale comunității de mame blogger. Mai ții legătura cu comunitatea?

Ada Demirgian: Da, sunt foarte la curent cu tot ce se întâmplă în țară, pentru că încă primesc invitații la filme, spectacole și evenimente de la persoane din agenții care nu știu că am plecat din România. Nu mă supăr, e flatant să știu că încă sunt pe liste și uneori chiar regret sincer că nu pot ajunge. Cel mai rău mi-e necaz că acum, când România mea se trezește, eu sunt departe și nu pot face mare lucru. Aș fi fost acolo, în piață, eu și ai mei, cu tot cu cățeii noștri de pluș.

Ce bloguri din această nișă (mai) citești?

Ada Demirgian: Îmi place să le urmăresc în continuare pe Mara Wagner, pe Ioana Stăncescu și pe Laura Frunză. Mi se par savuroase și amuzante. Știindu-le și copiii, e ca și cum aș primi scrisori de acasă.

Text: Ana Nicolescu

Digital Romanian Parents, Bogdana Dobre, blogger din 2008

Digital Romanian Parents, Bogdana Dobre, blogger din 2008

Pe Bogdana Dobre am întâlnit-o offline acum vreo 5 ani la un Portret de copil. De atunci am făcut campanii împreună, am ajutat copii, ne-am susținut la evenimente și am complotat tot felul de planuri. Bogdana a scris pe blogul său din 2008 până acum în jur de 2 500 de articole și este printre primii Digital Romanian Bloggers. Vă las pe voi să îi aflați drumul prin blogosferă.

Cine este Bogdana Dobre?

Bogdana Dobre: Bogdana Dobre sunt eu. La un pas de 4.0 (geez!), mamă a trei copii de 6, 7,5 și 11 ani, super energici cu o viață care gravitează în jurul lor.

Când și cum ai început să scrii pe blog?

Bogdana Dobre: Am început în 2008, eram însărcinată cu David, și am descoperit într-o zi, cu totul întâmplător blogul Siminei Bădică și mi s-a părut absolut mișto ideea de a face un jurnal de sarcină. Îmi amintesc că în ziua aceea am stat și am citit toate articolele scrise de ei și eram efectiv fascinată de cât de faină era familia lor și cât de cool și relaxați povesteau totul. Până să mă apuc efectiv, a mai trecut o lună, fiindcă în luna respectivă o ținusem dintr-o otită în alta cu Rebecca și mă secătuise complet de energie. Deh, pe vremea aceea mi se părea greu de tot cu un singur copil :).

Cum era blogosfera de parenting acum 8 ani?

Bogdana Dobre: Eram puține. Puține de tot, dar foarte apropiate. Atunci am legat cele mai trainice relații, am învățat enorm. Era un caleidoscop, fiindcă eram foarte diferite, Simona era din Canada, Alina din Australia, Ada mi se părea cea mai organizată și cea mai coerentă dintre toate și cred că de la ea am învățat cele mai multe lucruri. A fost cea mai frumoasa perioadă a blogosferei noastre din punctul meu de vedere, fiindcă la un moment dat păream one big happy family. Am și acum un album foto de la una din întâlnirile noastre, era în vara lui 2009 și îmi amintesc de ziua aceea ca și cum ar fi fost ieri.

Practic ai fost martoră la toate schimbările blogosferei de parenting de până acum. Crezi că poți creiona care au fost etapele ei?

Bogdana Dobre: Nu știu dacă pot enumera niște etape clare, însă despre perioada de început pot spune că a fost una efervescentă. Nu scriam cu vreun scop, în afară de pasiune pură (ceea ce eu încerc să fac în continuare), nu scriam programat, nu aveam vreun plan editorial, damn it, eu nici măcar nu știam ce este aia „plan editorial” (spre deosebire de 90% dintre bloggerițe eu nu veneam din presa scrisă sau vorbită, nu aveam background jurnalistic și nu de puține ori am resimțit acest handicap) și scriam 100% numai experiențe. Scriam fără să trec prea mult prin filtrul rațiunii, scriam de multe ori ce îmi trecea prin cap.

A urmat perioada în care am început să ne mutăm pe Facebook, multe dintre cele care scriau pe bloguri le-au abandonat, au apărut grupurile de mame, de acolo s-au ridicat alte nume. Evident, anii au trecut, alte femei au născut, au început și ele să scrie și așa au apărut nume noi în blogosfera. Prin 2012 au început primele colaborări remunerate și acesta a fost un „incentive” în plus de a scrie mai organizat, mai mult, mai gândit, mai nișat.

Ce au în comun articolele tale de la început și cele de acum?

Bogdana Dobre: Partea experiențială. Încă mai povestesc experiențe proprii, întâmplări personale. În afară de asta mai au autenticitatea. Ce scriu este ceea ce gândesc la momentul respectiv. Nu mint, nu am mințit niciodată și nici nu o voi face. La fel, nu am denaturat adevărul, nu l-am „înfrumusețat”. Am ajuns să fiu extrem de principială cu ceea ce scriu și uneori asta mă incomodează fiindcă am ajuns să nu mai abordez multe subiecte, ceea ce, privit dintr-o anumită perspectivă se bate cap în cap cu autenticitatea 🙂

Care a fost cea mai mare provocare pe care ai avut-o ca blogger?

Bogdana Dobre: Să învăț să îmi gestionez singură site-ul. Site-ul actual este construit 100% de mine, am primit ajutor doar la partea de securitate, când am mai avut atacuri informatice pe site, însă în rest, e al meu, al patrulea copil și-s tare mândră de el!

Dar cel mai mare obstacol?

Bogdana Dobre: Bullying-ul virtual. Recunosc că mă afectează și mă umple de nervi și mi-a stricat multe zile de-a lungul timpului.

Se întâmplă ca odată cu creșterea copiilor, subiectele de pe blog să se schimbe. Te-ai gândit că nișa aceasta nu te mai reprezintă? Către ce nișă ți-ar plăcea să migrezi?

Bogdana Dobre: Parenting-ul nu mă mai reprezintă, și de mai bine de un an tot încerc să îmi găsesc un drum și o motivație să continui, fiindcă devine din ce în ce mai complicat de gestionat, mai ales ca timp. Nu e vorba de nișă ca și membri, fiindcă în mod constant găsesc oameni absolut minunați acolo. Pur și simplu am obosit să scriu despre parenting, nu mai pot scrie despre sarcină și naștere și alăptare și puericultură fiindcă toate astea deja sunt departe de mine și le-am abordat în câteva sute bune din cele 2 500 de articole de pe blog.

Am scris despre parenting și la nivel empiric, și la nivel practic atât de mult încât nu mai știu ce aș putea spune fără să mai fi spus măcar o dată. Simt nevoia să fac altceva, atâta doar că încă nu am definit clar acest „altceva”. Știu doar că vreau în continuare să scriu. Pentru mine blogging-ul a venit cu această revelație, că ador să scriu. Scrisul pentru mine a fost de multe ori terapeutic și este în continuare.

Primesc foarte multe întrebări de la bloggerii noi despre monetizare, despre cât să ceară pe un articol și cum să scoată cât mai repede bani din blogging. Cum a fost la tine drumul către monetizarea blogului? Poți spune că trăiești din blogging?

Bogdana Dobre: Eu am început să am primele colaborări prin 2012 și dincolo de exaltarea de început mi-am construit un set întreg de reguli legat de aceste colaborări plătite. Nu regret nicio colaborare făcută până acum, nu am recomandat niciodată un produs în care nu am crezut sau pe care să nu îl fi folosit eu înainte. Am refuzat destule colaborări, unele care ar fi fost extrem de bine recompensate, însă nici aici nu am vreun regret, fiindcă nu m-aș fi asociat pentru nicio sumă cu brandurile respective și nu exagerez când spun asta.  Nu, nu trăiesc din blogging și nici nu voi putea trăi vreodată.

Ce sfat le-ai da bloggerilor de pe această nișă care sunt la început de drum?

Bogdana Dobre: Să fie autentici, să scrie pentru ei în primul rând și să nu se abată de la anumite principii. Să fie verticali, să își respecte cititorii și să scrie cu plăcere.

Text: Ana Nicolescu

Digital Romanian Parents: Laura Frunză, blogger din 2008  

Digital Romanian Parents: Laura Frunză, blogger din 2008  

Începem Digital Romanian Parents, o campanie menită să îi prezinte pe bloggerii români din grupul Digital Parents Talks. Ei sunt peste 350. Așadar avem treabă. Scopul campaniei este să adune informații despre toți bloggerii părinți într-un singur loc, pe blogul Parenting PR.

Astăzi vorbim cu Laura Frunză, unul dintre bloggerii promotori ai nișei de parenting din România. Aflați cum a decurs drumul său prin blogosferă, despre ce scrie și care este cel mai mare obstacol din viața de blogger, din perspectiva ei.

Cine este Laura Frunză?

Laura Frunză: Sunt un om obişnuit. Am doi copii, traduc cărţi, îmi place să lucrez cu mâinile şi să scriu poveşti, cel mai mare defect al meu e lipsa de răbdare şi faptul că sunt o adevărată fiică a lui Ştefan cel Mare: iute la mânie şi degrabă vărsătoare de sânge. Metaforic, desigur. Printre calităţi aş număra faptul că sunt destul de tolerantă, îmi iert mereu prietenii, am destul de mult tact şi încerc să ajut oamenii, uneori chiar peste puterile mele. Despre lucrurile astea nu cred că veţi citi pe blogul meu, o să vă spun mai departe în interviu de ce.

Cum se numește blogul tău, când l-ai lansat și despre ce scrii?

Laura Frunză: Blogul meu se numeşte Idei pentru părinţi şi copii, l-am lansat în august 2008 ca un blog de reţete şi idei practice pentru casă. Scriam şi înainte pe altă platformă şi sora mea mi-a zis că ar trebui să-mi fac un blog, ea tocmai îşi deschisese unul şi era încântată. Am publicat reţete cu poze îngrozitoare dar feedbackul cititorilor era bun, aşa că am continuat. La vremea aceea nu voia nimeni poze artistice cu mâncarea, voiau reţete simple şi accesibile. Apoi restul a venit treptat, am început să povestesc despre Eliza, să fac recenzii de cărţi, de produse şi servicii pe care le consideram utile, să mă implic în cât mai multe activităţi, să abordez subiecte legate de copii. Am încercat să nu dau sfaturi cu privire la creşterea copiilor ci, mai degrabă, să mă sfătuiesc eu cu cititorii, să aflu ce e mai bine de făcut.

Cum a început incursiunea ta în blogosferă? De ce ai ales să te expui public online?

Laura Frunză: Cum ziceam, am deschis blogul în joacă. Nici măcar nu povesteam foarte multe despre mine şi Eliza la acel moment. Şi chiar când am început să povestesc despre ea o făceam destul de discret şi am descoperit, cu uimire, că articolele anuale despre dezvoltarea Elizei erau cele mai citite de pe blog. Acum Eliza e mare şi povestesc despre ea din ce în ce mai puţin pentru că deja mă citesc părinţi de la şcoală sau doamna învăţătoare şi nu aş vrea să expun public ce probleme avem. Despre viaţa mea personală nu am vorbit niciodată. Nu mi-am expus problemele de cuplu şi foarte rar sentimentele sau frământările personale. Am un articol, publicat anul acesta, despre viaţa de femeie divorţată şi unul mai vechi în care am răbufnit şi am povestit cât de grea era viaţa mea la acel moment (eram singură cu Eliza şi o duceam extrem de greu dpdv financiar). Dar n-o să citiţi niciodată la mine articole despre relaţia cu fostul sau cu actualul soţ sau despre viaţa mea intimă, oricât trafic ar aduce. Părerea mea e că relaţia de cuplu nu trebuie expusă pe blog, indiferent că e bună sau rea. Unele lucruri chiar trebuie să rămână doar în budoarul propriu, nu să fie disecate şi judecate de toată lumea la drumul mare.

Ce aveau în comun primele tale articole cu cele de acum? Dar diferit?

Laura Frunză: Au în comun linia pe care am mers, în special cele cu reţete şi activităţi practice. De asemenea, articolele din categoria „Mă revolt” au păstrat tonul de revoluţionar exaltat. Încerc să mă potolesc, să nu mai postez în categoria aceea şi să merg mai degrabă pe o linie pozitivă. Ce e foarte diferit de atunci e faptul că în 2009 puteam să scriu pe blog despre orice brand doream şi să menţionez în reţete ce marcă de ingrediente folosesc iar acum nu mai pot face asta pentru că sare lumea imediat că e reclamă. Eu mai încalc regula asta, ce-i drept, şi mai scriu ce produse folosesc, dar faptul că sunt bloggeri care nu marchează în niciun fel publicitatea i-a făcut pe cititori să nu mai aibă încredere în noi. Eu, mai nou, marchez cu P toate articolele plătite şi cu tag-ul „publicitate” articolele scrise pe barter. Nu am făcut asta dintotdeauna, însă mai mereu am menţionat că sunt produse primite pentru a fi prezentate pe blog sau era clar din articol că am primit o recompensă pentru ele.

Cum era blogosfera de parenting atunci când ți-ai lansat blogul? Cum o vezi pe cea de acum?

Laura Frunză: Nu prea erau bloguri sau nu erau atât de vizibile. Eu citeam un singur blog real de parenting, care s-a şi închis între timp (Treibădică al Siminei Bădică). Apoi s-au creat sau au devenit vizibile din ce în ce mai multe bloguri. Citeam cu mult interes experienţele celorlalte mame, bătăliile mamelor încă nu se mutaseră de pe forumuri pe bloguri şi blogosfera de parenting era una paşnică şi frumoasă, chiar dacă nu eram o comunitate ca acum.

Acum suntem o comunitate, ce-i drept, dar bătăliile pe diverse teme sunt obositoare. Se comentează mult şi agresiv, lucru care te face să nu mai scrii ce gândeşti cu adevărat. Se şi scrie mult şi agresiv, nu doar se comentează. În plus, blogosfera de parenting s-a împărţit cumva: blogurile mamelor obişnuite (mai vechi sau mai noi) şi blogurile vedetelor mame (în general foste generaliste, dar şi bloguri proaspăt create) care au o vizibilitate şi o influenţă foarte mare şi care ştiu exact ce să scrie ca să aibă trafic şi să obţină campanii. După 8 ani şi jumătate de blogosferă eu tot nu mă pot convinge să scriu articole în stilul în care se scrie acum, cu scop declarat de a deveni viral, sau să postez articolele în 60 de grupuri, pentru a avea cifrele potrivite. Încerc, pe cât posibil, să fiu cinstită cu cititorii mei, să nu rumeg aceleaşi şi aceleaşi subiecte şi să fiu cât mai transparentă în ceea ce scriu.

Care este cea mai mare realizare/împlinire pe care ai avut-o ca blogger?

Laura Frunză: Cea mai mare împlinire, mai degrabă sufletească, a fost când am fost aleasă pentru o campanie (am fost singurul blogger implicat) deoarece persoana de la agenţie cunoştea activitatea mea şi m-a propus clientului, care m-a şi ales. Am simţit atunci că ceea ce fac eu chiar contează şi chiar se vede undeva şi că nu se iau în calcul mereu numărul de followers, traficul sau clickurile. Uneori contează şi ceea ce faci şi influenţa pe care o ai asupra comunităţii, nu doar cifrele.

Care a fost cel mai mare obstacol din viața de blogger?

Laura Frunză: Cel mai mare obstacol a fost să mă compar cu alţii. Comparându-mă cu alţii am avut doar de pierdut pentru că mereu m-am simţit mai prejos. E un obstacol pe care nu pot spune că l-am depăşit definitiv, mai apare din când în când şi mă opreşte în loc. Încerc să mă educ să trec peste asta dar e dificil. Blogosfera a devenit foarte agresiva, e o adevărată bătaie pe vizibilitate şi bani şi uneori simt că eu nu pot ţine pasul, că sunt prea „cuminte”.

Ce formare ai la bază?

Laura Frunză: Sunt traducător, meserie pe care o şi practic, de altfel. Am peste 50 de cărţi traduse, ele sunt mândria mea. Anul acesta s-au adăugat la ele şi cele două cărţi cu numele meu pe copertă.

Ești full time blogger sau ai și alt job?

Laura Frunză: Am alt job, n-aş putea trăi din blogging. Jobul meu „de zi”, cum îi zic eu, e consultant de resurse umane la o multinaţională. Da, sunt corporatistă, şi una foarte fericită. Nu mă văd antreprenor, nu-mi place să am eu grija salariilor altora, prefer să intru pe data de 7 în cont şi să-mi plătesc ratele din ceva sigur 😀

Ai simțit vreodată că vrei să ieși de pe această nișă? Dacă da, când? În ce circumstanțe?

Laura Frunză: Deoarece eu am un blog cu articole foarte variate, pot scrie practic despre orice. Deci nu am simţit propriu zis nevoia să ies de pe nişă. Însă mărturisesc că uneori mi-am dorit să îmi deschid un blog anonim unde să spun ce gândesc cu adevărat despre unele subiecte pe care evit să le abordez pe blog. Sunt, sau eram, mai degrabă, un om foarte acid şi critic şi uneori simt nevoia să mă descarc. Am şi în draft nişte articole care ar agita apele printre părinţi, cu lucruri spuse verde în faţă, însă le ţin acolo, sunt scrise la nervi şi nu vreau să le public. Cum ziceam şi mai sus, nu scriu pentru trafic, scriu pentru oameni. Şi atunci mă cenzurez destul de mult.

Text: Ana Nicolescu